Armaghedon - asteroidul apocaliptic Publicat de Noi2 , at sâmbătă, martie 06, 2010, in

Pana acum, oamenii de stiinta au reperat 1.193 de asteroizi care au pe traiectorie orbita Terrei. Aproape jumatate dintre ei sunt considerati periculosi. De la inceputurile sale, Pamantul se afla in calea a nenumarate corpuri ceresti ratacitoare, anual pe planeta noastra cazand meteoriti de mici dimensiuni, care nu provoaca pagube majore. Totusi, oamenii de stiinta de la marile agentii spatiale imagineaza modalitati de diminuare si chiar de evitare a efectelor dezastruoase pe care un asteroid de mari dimensiuni le-ar putea produce.

Semnal de alarma

Pe 27 septembrie 2003, un corp ceresc cu diametrul de 1.000 de metri a trecut la 82.000 de kilometri de Pamant. In mod straniu, nici un telescop de pe Terra sau de pe orbita ei si nici un satelit de observatie nu au redat corect traiectoria si proximitatea meteoritului decat la doua zile dupa eveniment. Multi specialisti considera ca exista riscul sa-l vedem cazand peste noi. Si nici macar nu am fi avut timpul necesar pentru a evita dezastrul... Asteroizii sunt imense blocuri de piatra care orbiteaza in jurul Soarelui, dar nu au dimensiuni indeajuns de mari pentru a fi considerati planete. Ca si cometele, ei sunt compusi din materia ramasa de la formarea sistemului solar.

Unii asteroizi au orbite suficient de eliptice pentru a putea ajunge in preajma planetelor mari: Jupiter, Marte sau Pamant. Pana acum, oamenii de stiinta au reperat 1.193 de asteroizi care au pe traiectorie orbita Terrei. Aproape jumatate dintre ei sunt considerati periculosi, avand in vedere distanta fata de Pamant. Asteroizii foarte periculosi sunt relativ rari. Un corp ceresc capabil sa produca o catastrofa mondiala ar trebui sa aiba diametrul de peste 500 de metri, iar impactul cu acesta ar produce efecte identice cu ale iernii nucleare: din cauza deflagratiei, atmosfera s-ar umple cu nori densi de praf; in cateva luni, temperatura globala ar scadea cu 30-40 de grade Celsius; vegetatia si majoritatea animalelor ar pieri; omenirea insa n-ar disparea, desi, dupa 10 ani de la dezastru, populatia Terrei s-ar reduce la cateva sute de mii de indivizi.

Cu tehnologiile actuale, specialistii estimeaza ca ar fi nevoie de o "fereastra" de 4-5 ani intre momentul depistarii asteroidului apocaliptic si cel al impactului, pentru a avea timp suficient sa pregatim operatiunile de salvare: devierea de la traiectorie sau detonarea bolidului.

Bombardamentul din trecut s-ar putea repeta

Majoritatea asteroizilor din sistemul nostru solar s-au format dintr-o planeta-mama care a existat candva intre Marte si Jupiter. Restul, si mai vechi, dar mai putini la numar, reprezinta ramasitele procesului de formare a planetelor, de la inceputul sistemului solar. Evolutia, marimea si traiectoria celor mai multe corpuri ceresti de acest fel au fost determinate de coliziunile violente care au avut loc in spatiu: ciocniri intre ele sau ciocniri ale lor cu diferite planete. In urma acestor impacturi catastrofale, de-a lungul timpului, multe fragmente de asteroizi s-au indreptat spre Terra.

In 1898, in Nevada, SUA, a fost descoperit 430 Eros, un sit ale carui cratere masoara intre 12 si 28 de kilometri diametru. Programul NASA de cercetare Apollo din anii '60 a demonstrat, pentru prima oara, ca nasterea lui 430 Eros se datoreaza coliziunii dintre un asteroid si Terra. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca 430 Eros a aparut in urma unui bombardament de lunga durata al asteroizilor si cometelor asupra Pamantului si a Lunii, petrecut in urma cu 4,5 miliarde de ani. La inceputul anilor '90, Fortele Aeriene ale SUA, compania Southwest Research si Institutul Tehnologic din Massachusetts au dezvoltat un sofisticat program de identificare, observare si cartografiere a asteroizilor care au pe traiectorie orbita Pamantului. Programul a lansat si telescopul dedicat Linear, care a sporit considerabil baza de date referitoare la asteroizii periculosi.

Totusi, nici in ziua de azi nu se poate face o inventariere completa a agresorilor cosmici, intrucat telescoapele sunt capabile sa detecteze doar corpurile luminate din spatiu. Pana acum, numarul asteroizilor periculosi, care masoara intre 500 si 1.000 de metri diametru, este estimat la aproximativ 547. Coliziunea intre un astfel de corp si planeta noastra poate avea loc, conform statisticilor, o data la cateva sute de miliarde de ani. Numai impactul in sine ar distruge, instantaneu, un sfert dintre vietuitoarele Pamantului. Am putea prevedea data la care va avea loc un astfel de dezastru? In acest scop, la inceputul verii trecute, specialistii de la agentia spatiala a Frantei au aderat la programul american si au lansat un satelit foarte performant, Eunos 2, care are misiunea de a identifica toate corpurile care se apropie de Pamant.

Strigati La Familia, daca sunteti cu mine!

In spatiu, asteroizii nu circula de capul lor, ci in gasca, facand parte dintr-o familie. De obicei, familiile se nasc din ciocnirea unui asteroid gigantic cu o planeta sau cu alte corpuri ceresti. Daca, de exemplu, asteroidul-parinte se ciocneste de Jupiter, copiii sai, numiti geoasteroizi, vor bombarda Luna si Terra in circa 2 milioane de ani. Ultima data, acest fenomen a avut loc in urma cu 3 miliarde de ani, iar in urma sa au ramas craterele selenare de astazi. In sistemul nostru solar, majoritatea orbitelor asteroizilor sunt cuprinse in zona dintre orbita lui Marte si orbita lui Jupiter, numita Centura. In urma cu mai multe miliarde de ani, aici s-a produs o coliziune spatiala majora.

Au aparut sute de mii de asteroizi care au provocat adevarate "dusuri" asteroidale pe toate planetele din sistemul solar. Tot atunci au aparut majoritatea familiilor de asteroizi, printre care Koronis, cea mai veche si cu cele mai grele corpuri. Faptul ca membrii ei au aceleasi proprietati orbitale si spectrale si aceeasi compozitie a dus la ipoteza ca familia Koronis s-a format din ciocnirea mai multor asteroizi preistorici cu un corp ceresc enorm, probabil o planeta, care - in urma impactului - s-a dezintegrat.

Armaghedonul simulat pe computer

Willy Benz si Derek Richardson, de la Universitatea Maryland din SUA, au elaborat in 2004 simulari complete ale unei coliziuni. Simularile au luat in calcul fragmentarea familiilor de asteroizi si interactiunea gravitationala care are loc intre fragmente.

Metoda consta in utilizarea unei formule pentru calcularea procentului de fragmentare a unui asteroid in functie de interactiunea gravitationala cu planeta noastra. Formula a fost procesata de o retea de computere si s-a aplicat celor mai periculoase familii de asteroizi cu care Pamantul ar putea intra in contact: Eunomia, Flora si Koronis. Simularea a aratat ca impactul cu orice asteroid din aceste familii ar fi catastrofal pentru ecosistemul terestru. Benz si Richardson au demonstrat ca, dupa impactul cu un corp-parinte cu diametrul de 1.000 de metri, cu cat fragmentele asteroidului ar fi mai mici, cu atat distrugerile ar fi mai mari.

Masuri contra asteroizilor

Racheta antiasteroid. SUA au inceput studiile pentru construirea primei rachete antiasteroid. Deocamdata, nu au fost date publicitatii prea multe amanunte, dar se pare ca acest tip de racheta va fi o versiune imbunatatita a Deep Impact.

Miniproiectilele distructive. Sunt bile mici din tungsten, care trebuie lansate la mica distanta de asteroid. Pentru a nu se imprastia, sunt legate intre ele cu minifibre din otel. Asteroidul intra in reteaua astfel realizata cu o viteza de 100.000 km/h. In momentul impactului, prima bila patrunde in el la mare adancime, iar a doua largeste bresa facuta de prima. Urmeaza apoi cateva sute de mii de proiectile care il pulverizeaza. Aceasta metoda este eficienta in cazul asteroizilor mici.

Exterminarea exploziva. Daca o incarcatura nucleara ar exploda pe suprafata unui asteroid, s-ar crea un crater imens care ar diminua masa asteroidului, iar unda de soc ar devia traiectoria initiala a bolidului cosmic. Totusi, ar exista riscul ca fragmentele rezultate in urma exploziei si contaminate radioactiv sa loveasca Pamantul. O bila neagra pentru aceasta metoda.

Puterea gandurilor. Devierea traiectoriei unui asteroid s-ar putea realiza, spun unii, si prin forta gandurilor. Daca mai multe zeci de milioane de oameni s-ar concentra simultan in aceasta directie, forta telekinetica rezultata ar trebui sa modifice traseul asteroidului. Metoda este respinsa de oamenii de stiinta.

Oglinda distrugaoare de asteroizi. Cu ajutorul unei oglinzi uriase, razele Soarelui ar putea fi concentrate intr-un singur punct de pe suprafata asteroidului, moment in care temperatura acestuia ar ajunge la 1.000 de grade Celsius. La un moment dat, solul ar incepe sa se topeasca si din adancul asteroidului ar tasni un jet de vapori fierbinti, care ar avea forta necesara pentru a devia asteroidul.

Mistere: Unde se ascunde cetatea Atlantilor? Publicat de Noi2 , at sâmbătă, martie 06, 2010, in

A existat oare, cu adevarat, Atlantida? Si daca raspunsul este da, unde ar trebui s-o cautam? In timp ce Jules Verne a descris viitorul folosindu-si imaginatia, noua, dimpotriva, ne revine sarcina de a descoperi realitatea care a stat la temelia a ceea ce, ulterior, s-a crezut a fi doar imaginatie.

Intre fabulatie si adevar

Cand dezastrul a lovit, a facut-o cu o iuteala terifianta. A debutat cu un cutremur de proportii, urmat de un gigantic val tsunami, care a maturat aproape intreaga insula. Supravietuitorii au trait doar cat sa fie martorii unei si mai mari orori. Neputincioasa in fata stihiilor dezlantuite, insula s-a scufundat in intregime.

Acesta a fost destinul Atlantidei - cel putin dupa spusele lui Platon. Chiar si astazi, dupa aproape 2.400 de ani de la nasterea legendei, repovestirea ei nu pierde nimic din spectaculozitate si tragism.

Pana de curand, putini oameni de stiinta au privit cele relatate de Platon altfel decat ca preluari si prelucrari ale unui mit. Din iulie 2005, insa, au inceput sa apara dovezi care sustin si din punct de vedere stiintific afirmatiile filosofului. Anul trecut, in cadrul unei conferinte desfasurate pe insula Milos din Grecia, mai multi savanti au dezvaluit si au dezbatut rezultatele unor ample studii geologice si istorice intreprinse de catre o echipa internationala de cercetatori in vestul Stramtorii Gibraltar. Aceste rezultate acreditau ideea ca, in zona in care s-a desfasurat investigatia, a existat intr-adevar o insula lovita de un cutremur devastator si acoperita de un val tsunami chiar in perioada la care face referire Platon.

Cunoscuta din lucrarile filosofului grec Platon (427-247 i.Hr.), legenda Atlantidei face referire la o civilizatie extrem de avansata ("un pamant feeric, pasnic, prosper, cu cladiri monumentale si tehnologii inalte, create de catre o civilizatie superioara") care a pierit ca urmare a unei calamitati de proportii.

De atunci, invatatii si savantii au dezbatut de nenumarate ori veridicitatea istorisirii lui Platon. Multi au catalogat-o drept un simplu mit, altii o considera o relatare trunchiata ce descrie efectele unei uriase eruptii vulcanice care a afectat asezarile de la Marea Mediterana cu peste o mie de ani inainte de vremea in care a trait Platon.

Niste structuri bizare descoperite pe fundul Mediteranei, in dreptul coastei cipriote, au fost desemnate, in 2004, drept vestigii ale orasului disparut. Insa o locatie mult mai probabila a Atlantidei se apreciaza a fi o mica portiune din dreptul Stramtorii Gibraltar - ipoteza insulei Spartel, reacreditata la inceputul acestui an.

Seful echipei de cercetatori, dr. Marc-Andre Gutscher, de la Institutul European de Studii Marine din Plouzane, Franta, considera ca asemanarea dintre legenda si realitatea geologica descoperita este izbitoare: "Posibilitatea ca un cutremur de mare magnitudine si un val tsunami sa devasteze regiunea geografica aleasa de Platon pentru legenda sa pare a fi mai mult decat o intamplare."

Inca din timpul vietii filosofului grec, relatarea acestuia despre orasul-cetate scufundat a fost socotita neplauzibila sub mai multe aspecte, printre sceptici numarandu-se chiar si (la fel de ) celebrul elev al lui Platon, Aristotel. Nu putini au fost, totusi, cei care au dat crezare povestii. "Platon a spus raspicat ca nici egiptenii - care au transmis legenda Atlantisului grecilor - nu au fost creatorii acesteia, textul fiind tradus in limba lor dintr-o sursa mai veche si dintr-o limba ramasa necunoscuta", precizeaza profesorul Robert Sarmast, autorul lucrarii "Descoperirea Atlantidei".

Platon plaseaza evenimentul scufundarii acesteia "...cu 9.000 de ani inainte de Solon" - om politic atenian care a trait in jurul anului 600 i.Hr. -, adica acum aproximativ 11.610 de ani, o perioada din care nu s-au pastrat nici un fel de dovezi scrise.

In aceste conditii, nu este de mirare ca descrierea unei "civilizatii deosebit de avansate", localizata intr-o "metropola infloritoare, cu ziduri aurite", a provocat atata indoiala.

FACTS. Sa fi nascocit Platon Atlantida?
Daca da, de ce? In lucrarile sale, filosoful a facut mereu diferenta intre mit si realitate.

• Nascut la Atena in anul 427 i.Hr., Platon este recunoscut drept fondatorul filosofiei clasice (si cel mai mare filosof din toate timpurile), fiind elevul lui Socrate si profesorul lui Aristotel.

• In doua dintre celebrele sale dialoguri, "Timaios" si "Criton", filosoful a sustinut ca vechea civilizatie a atlantilor ar fi avut legaturi cu cea ateniana, pe care a premers-o.

• Platon descrie Atlantida drept o insula de circa 15 kilometri diametru "gazduind un oras inconjurat de un imens zid circular".

• "In interior se gaseau o serie de inele concentrice din piatra si canale de apa", acestea din urma fiind folosite de navele comerciale pentru a patrunde in oras.

• Platon ofera detalii amanuntite privind forma si dimensiunile unor structuri, in timp ce altele sunt doar schitate si lasate in ceata. De asemenea, filosoful nu ne spune prea multe despre majoritatea tehnologiilor atlantilor, specificand doar faptul ca erau foarte avansate, "nepamantene".

• In plus, el evoca lirico-metaforic, in pagini intregi, sistemul de canalizare si pe cel de alimentare cu apa rece si calda a orasului.

• Sa fie oare toate acestea simple fabulatii? Platon sustine ca relatarea sa este bazata pe o descriere obtinuta de catre marele om de stat atenian Solon de la preotii egipteni, in timpul calatoriilor acestuia in tara piramidelor.

Redescoperirile Atlantidei

Intemeiata pe o mare varietate de argumente contradictorii, pozitionarea Atlantidei a fost facuta, de-a lungul istoriei, in mai multe zone ale globului. In 1882, omul de stat si scriitorul american Ignatius Donnelly a realizat poate cea mai relevanta incercare de a urma cat mai fidel firul legendei, plasand Atlantida chiar in Oceanul Atlantic. Potrivit deductiilor sale, ingeniosii locuitori ai Atlantidei ar fi inventat printre altele praful de pusca si tehnici agricole extrem de avansate.

Aceste opinii indraznete au fascinat publicul larg, dar multi intelectuali au ramas sceptici. Starea lucrurilor s-a schimbat in 1939, cand arheologul grec Spyridon Marinatos a sustinut ideea ca legenda scufundarii Atlantidei isi are originea intr-un eveniment real: disparitia unei insule in urma unei eruptii vulcanice.

Astfel, relatarea lui Platon a revenit in atentia arheologilor si a istoricilor din intreaga lume. In primul rand, Marinatos a propus ca loc al dezastrului Thera - o insula care a existat dincolo de Coloanele lui Hercule, cum numea Platon Stramtoarea Gibraltar. Acelasi cercetator afirma ca pe acea insula a avut loc o eruptie vulcanica de proportii gigantice, pe care a plasat-o in jurul anului 1500 i.Hr. - cu aproximativ 900 de ani inainte de Solon si nu cu 9.000, cum sustine Platon. In plus, facand legatura intre eruptia vulcanica de pe insula Thera si disparitia faimoasei civilizatii minoice, Marinatos acorda credit existentei unei civilizatii avansate care s-a stins in urma dezastrului.

Misterul mediteranean

In anii '90 ai secolului trecut, Robert Sarmast sustinea ca Atlantida s-ar fi aflat la aproximativ 80 de kilometri sud-est de insula Cipru si ca ar fi fost distrusa in timpul inundarii bazinului mediteranean, cu circa 12.000 de ani in urma. In cursul anului 2004, profesorul Sarmast a dat publicitatii imagini ale unor structuri bizare descoperite in timpul unor scufundari de pana la 1.500 de metri adancime. "Aceste imagini arata ceea ce cred eu ca este cea mai veche structura construita de om", mentiona el.

Sarmast nu se sfieste sa admita ca exista multe goluri in teoria sa. Unii geologi contraargumenteaza ca bazinul mediteranean a fost inundat cu peste 5 milioane de ani in urma si ca asa-zisele "structuri construite de om" sunt in intregime naturale. Chiar si asa, Sarmast spera sa produca dovezi hotaratoare in viitorul apropiat. "Intentia noastra este sa trimitem o sonda operata de la distanta sau chiar un submarin-prototip cu echipaj uman care sa cerceteze aceste structuri, astfel incat oamenii sa poata vedea vestigii ale Atlantidei."

Chiar daca ideile lui Sarmast au atras interesul opiniei publice, in momentul de fata oamenii de stiinta sunt preocupati sa cerceteze o teorie de ultima ora care se apropie mult mai mult de descrierea lui Platon. In 2001, dr. Jacques Collina-Girard, de la Universitatea Mediteraneana din Franta, a subliniat un fapt relativ trecut cu vederea de catre alti specialisti, si anume ca, in urma cu aproximativ 12.000 de ani, a existat intr-adevar o insula chiar dincolo de Coloanele lui Hercule.

Urmare a ultimei glaciatiuni, insula Spartel se afla in prezent complet sub apa, dupa ce a fost acoperita de oceanul in crestere. Dr. Collina-Girard a scos in evidenta si faptul ca Spartel se afla intr-o zona puternic activa din punct de vedere seismic si maturata de valuri tsunami - exact tipul dezastrelor naturale presupuse a fi distrus Atlantida.

Ar putea fi relatarea lui Platon, atat de contestata de-a lungul timpului, adevarata pana la urma? Cele mai recente cercetari facute in zona au darul sa intrige. Marc-Andre Gutscher a relevat faptul ca sedimentele de pe fundul oceanului indica producerea unui cutremur devastator in regiunea respectiva in urma cu 12.000 de ani si ca valul tsunami rezultat ar fi atins inaltimi de peste 20 de metri. Pe de alta parte, indiciile spun ca insula Spartel nu ar fi avut un diametru mai mare de 500 de metri. Potrivit profesorului geolog Floyd McCoy, de la Universitatea din Hawaii, este necesara analiza unor roci din regiune pentru a putea da un verdict final. Floyd glumeste: "Va rog sa retineti ca fac referire doar la roci. Fac cinste cu o masa la restaurant daca se va gasi vreun vestigiu arheologic."

Nimeni nu isi face iluzii ca istorisirea lui Platon - care cuprinde descrieri ale unor porturi intinse, ale unor temple si ale unui taram guvernat de fiii lui Poseidon - se va adeveri in intregime. Dar devine din ce in ce mai probabil ca povestea sa faca referire la un eveniment real - disparita unei civilizatii, produsa in vremuri preistorice.

Astfel, legenda Atlantidei ar putea fi interpretata ca un avertisment transmis de-a lungul mileniilor cu privire la nepasarea si la neputinta oamenilor in fata fenomenelor naturale. Asa cum au relevat cumplitele ravagii care au avut loc nu de mult in Oceanul Indian, nu suntem in masura sa controlam aceste forte nici in zilele noastre. Cum ar fi putut sa o faca atlantii in urma cu 12.000 de ani?

Prabusirea Imperiilor

• Sa fie responsabile dezastrele naturale de distrugerea unora dintre cele mai avansate civilizatii umane?

• De-a lungul timpului, istoricii s-au confruntat cu numeroase mistere asemanatoare celui al Atlantidei. De exemplu, disparitia culturii akkadiene, infloritoare in centrul actualului Irak in urma cu 4.000 de ani, a ramas o enigma pana in 2001, cand imagini luate din satelit au relevat existenta in zona a unei forme de relief cu diametrul de 3 kilometri care duce cu gandul la un crater. Imaginile sugereaza ca Orientul Mijlociu a fost lovit de un meteorit care a devastat regiunea cu o forta echivalenta celei obtinute prin detonarea a o suta de bombe cu hidrogen.

• Acum circa 3.600 de ani, asezarile de pe Thera, o insula vulcanica din Marea Mediterana, au fost distruse de o eruptie gigantica urmata de un tsunami. Se pare ca acest cataclism a cauzat si colapsul & disparitia civilizatiei minoice de pe insula Creta.

• Multi cercetatori sunt astazi de parere ca Atlantida si-a gasit sfarsitul cu aproximativ 12.000 de ani in urma. Daca este asa, aceasta data ar putea face legatura intre scufundarea Atlantidei si potopul biblic. Istorisiri referitoare la un potop de apa care a acoperit Pamantul se regasesc in mitologiile multor culturi antice. Stiintific, potopul s-ar explica prin cresterea nivelului marii cu 100 de metri, in urma unei incalziri bruste a climei. In urma cu 12.000 de ani, acest fenomen a dus la topirea galopanta a ghetarilor. Cercetarile geologice acrediteaza ideea ca potopul a afectat in proportii diferite intreaga Europa si o parte din Asia, epicentrul dezastrului aflandu-se in bazinul Mediteranei si in cel al Marii Negre. Dar, pentru oamenii care l-au trait si i-au supravietuit, evident ca o astfel de calamitate a avut valente universale.

FACTS. Atlantida, prin ochii unui clarvazator

In 1927, Edgar Cayce, un celebru clarvazator american, a declarat ca are cunostinta despre locatia celebrei cetati disparute. In timpul transelor sale hipnotice, Cayce a descris cu lux de amanunte o civilizatie avansata care a inflorit langa insula Bimini din Marea Caraibelor si care a cazut victima unui terifiant dezastru natural. In 1940, clarvazatorul a facut o predictie care s-a dovedit relativ adevarata: "Vestigiile Atlantidei vor fi descoperite spre finalul anilor '60." Cayce a decedat in 1945, iar spusele sale au devenit oarecum realitate cand, in 1968, au fost descoperite blocuri de piatra cu inscriptii necunoscute si vestigii ale unor coloane de marmura scufundate langa insula Bimini. Totusi, analiza expertilor a demonstrat ulterior ca respectivele coloane fusesera construite in jurul anului 1800 si ca erau, probabil, materiale de constructie destinate conacelor de pe plantatiile de bumbac din sudul Statelor Unite. Cum au ajuns ele pe fundul marii ramane insa un mister.

10 posibile localizari ale Atlantidei

• Bimini. Insula din Bahamas. Atlantida a fost "vazuta" aici de catre medium-ul american Edgar Cayce.

• Marea Sargaselor. In secolul al XIX-lea, pe baza unor dovezi mai apoi contestate, congresman-ul american Ignatius Donnelly sugera ca insula scufundata se afla in acest perimetru.

• Insula Spartel. In anul 2001, francezul Jacques Collina-Girard a demonstrat ca, in urma cu 12.000 de ani, la vest de Stramtoarea Gibraltar se inalta din apa insula Spartel. In 2005, Dr. Marc-Andre Gutscher a sustinut, pe baza unor probe geologice, ca respectiva insula a fost chiar Atlantida.

• Insula Thera (Santorini) In 1939, arheologul grec Spyridon Marinatos a indicat aceasta insula drept posibila gazda a cetatii atlantilor.

• In apropierea coastei cipriote. La sfarsitul secolului XX, profesorul Robert Sarmast a pozitionat Atlantida la 80 de kilometri departare de Cipru.

• Insula Spitzbergen. Astronomul francez Joan Bailly a indicat o posibila situare a Atlantis-ului in largul coastei norvegiene.

• Insulele Canare. In secolul al XVII-lea, calugarul iezuit Athanase Kircher a formulat pentru prima oara ipoteza ca Insulele Canare ar fi ramasite ale Atlantidei. Teoria germanului a fost reluata in secolul XX.

• In inima Saharei. In 1919, romancierul Pierre Benoit a imaginat un tinut ascuns in nisipurile desertului saharian. El a declarat ca si-a fundamentat viziunea pe tezele unui botanist francez din secolul al XVIII-lea, D.A. Godron, care "avea dovezi" ca ruinele Atlantidei se afla sub nisipurile din nordul Africii.

• Insula Heligoland. Teoreticianul national-socialist Arthur Rosenberg a dezvoltat teza ca arienii erau un popor ales, descendenti ai atlantilor. Rosenberg se baza si pe ipotezele profesorului Jurgen Spanuth, conform carora vechea capitala a Atlantidei ar fi fost chiar aceasta insula germana situata in Marea Nordului.

• Antarctica. Aceasta este situarea sugerata in anul 1993 de doi scriitori canadieni, Rand si Rose Flem-Ath, in romanul "When the Sky Falls".

50 de lucruri neobisnuite pe care nu le stiai despre tine Publicat de Noi2 , at sâmbătă, martie 06, 2010, in

Foto (13)

Credeai ca te cunosti atat de bine incat secretele corpului tau, pur si simplu, nu mai exista pentru tine? Ei bine, vei fi surprins sa afli cat de putine lucruri cunosti, de fapt, despre propria ta persoana. Citeste cele 50 de informatii de mai jos si verifica-ti singur cunostintele generale. Vei afla, cu siguranta, ca trupul tau este un univers despre care nici macar nu iti imaginai ca poate exista.

• Persoanele care fumeaza un pachet de tigari pe zi beau, practic, o ceasca de tar pe an.
• Oamenii sunt singurele animale capabile sa traseze o linie dreapta.
• ADN-ul unui om contine 80.000 de gene.
• Asa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecarei persoane este diferita fata de celelalte.
• Un adult are mai putine oase in organism decat un copil. Ne incepem viata cu 350 de oase dar, pentru ca anumite oase se unesc in timpul cresterii, la maturitate mai avem doar 206.

• Chiar daca nu este la fel de sensibil precum cel al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.
• Acizii digestivi prezenti in stomacul uman sunt atat de puternici incat pot dizolva zincul si coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrica a stomacului se innoiesc la maxim 3-4 zile, nelasand timp acizilor sa le dizolve.
• Un plaman uman contine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Daca aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar intinde pe o distanta de 2400 de kilometri.
• Testiculele unui barbat produc 10 milioane de spermatozoizi in fiecare zi - suficent cat acesta sa poata repopula planeta in doar sase luni.
• Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone - de patru ori mai mult decat poate suporta betonul.

• Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, in cazul unui adult, o suprafata de 1,9 metri patrati. De asemenea, in timpul vietii unui om, acesta pierde pana la 18 kilograme de piele moarta.
• Cand doarme, un om creste in medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineata sa revina la inaltimea initiala. Motivul este simplu... forta gravitationala care actioneaza asupra cartilagiilor.
• Un om consuma, in medie, 50 de tone de mancare si bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vietii.
• Muschii unui ochi se misca de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce inseamna acest lucru, ganditi-va ca echivalentul unui asemenea efort pentru muschii picioarelor inseamna un traseu de 80 de kilometri in fiecare zi.
• In 30 de minute, corpul uman degaja suficienta caldura incat sa poate fierbe 3,5 litri de apa.

• O picatura de sange are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
• Ochiul uman percepe doar 90% dintre informatiile pe care le primeste.
• Ovarele contin aproximativ jumatate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da nastere unei noi vieti.
• Fiecare centimetru patrat de piele contine cel putin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
• Numai picioarele contin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina pana la jumate de litru de transpiratie pe zi.

• Viteza cu care aerul este eliminat in timpul unui stranut este de cel putin 160 de kilometri pe ora.
• In timpul unei vieti, un om poate produce pana la 24.000 de litri de saliva, suficient cat pentru a umple doua piscine olimpice.
• Un om poate rezista pana la 40 de zile fara mancare, 6 zile fara apa si 6 minute fara aer. De asemenea, el nu poate rezista, in mod normal, fara sa doarma mai mult de 11 zile.
• Capul unui copil cantareste cat un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezinta doar a opta parte din greutatea trupului.
• Unghiile de la degetele mainilor cresc, in medie, de sase ori mai repede decat cele ale picioarelor.

• Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni si ai o piele noua in fiecare luna.
• Fiecare centimetru patrat din pielea ta contine 6 metri de vase de sange, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare si 3 milioane de celule.
• Pentru a te incrunta, esti nevoit sa folosesti 43 de muschi ai fetei. Pentru a zambi nu ai nevoie decat de 17.
• Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumate din ele se afla in maini si picioare.
• Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori in timpul vietii acestuia.

• Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. In cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de gradina. La polul opus se afla capilarele. Acestea sunt atat de subtiri incat este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul langa altul, pentru a egala grosimea unui fir de par.
• Orice persoana pierde, in medie, 100 de fire de par pe zi si peste 10 miliarde de particule de piele moarta.
• Ochiul uman este capabil sa distinga aproximativ 1 milion de culori diferite si sa obtina mai multe informatii decat cel mai performant telescop construit vreodata.
• Atunci cand atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe ora.
• Un om inspira si expira de circa 23.000 de ori pe zi.

• Locul in care parul uman creste cel mai repede este barba. Daca nu ar fi taiata periodic, o barba ar putea atinge pana la 10 metri lungime.
• In prima luna de viata, un copil invata atat de multe lucruri incat sinapsele din creierul sau cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Daca si corpul sau s-ar dezvolta cu aceeasi viteza, copilul ar cantari 77 de kilograme dupa numai o luna de viata.
• Stomacul unui adult poate cuprinde pana la 1,5 litri de hrana.
• Unghiile si parul sunt alcatuite din aceeasi substanta... cheratina.
• Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om isi poate pastra pozitia verticala si isi poate mentine echilibrul.

• Barbatii mai scunzi de 1,28 metri si femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt considerati pitici.
• Fiecare om isi indoaie degetele de 25 de milioane de ori intr-o viata.
• Marimea inimii unui om este egala cea cea a propriului sau pumn.
• Creierul uman genereaza intr-o zi mai multe impulsuri eletrice decat toate telefoanel mobile din lume la un loc.
• In corpul fiecaruia dintre noi traiesc bacterii a caror greutate insumata ar atinge cifra de 2 kilograme.

• Plamanul drept retine, intotdeauna, mai mult aer decat cel din partea stanga.
• Numai in gura, un om are pana la 40.000 bacterii.
• In momentul nasterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana ala sfarsitul vietii. Dupa varsta de 25 de ani, creierul uman incepe sa piarda pana la 100.00 de celule zilnic. Dupa varsta de 50 de ani creierul uman isi reduce simtitor volumul.
• Femeile clipesc de doua ori mai des decat o fac barbatii.
• Cele mai mici celule din corpul unui barbat sunt spermatozoizii

Peisaje extraterestre… pe Terra Publicat de Noi2 , at sâmbătă, martie 06, 2010, in

Eforturile oamenilor de stiinta de a demara noi misiuni de cercetare a planetelor apropiate sistemului nostru solar, in speranta ca vor identifica corpuri ceresti asemanatoare Pamantului nu mai sunt un secret pentru nimeni. NASA cauta deja de decenii o planeta care sa reproduca, chiar daca la o scara mai mica, conditiile de viata pe Terra. Insa cum ar fi daca am schimba regulile jocului si am cauta pe propria nostra planeta, locuri si conditii climatice care amintesc de ceea ce numim enigmatic peisaje… extraterestre?

Insula Socotra, Oceanul Indian

Aceasta insula redefineste notiunea de spectaculos in ceea ce priveste peisajele Terrei. Cei care ii descopera teritoriul, oricat de pragmatici ar fi, vor fi tentati la un moment dat sa creada ca sunt victimele unei teorii a conspiratiei care implica transportul lor pe o alta planeta. Aceasta deoarece nimic de aici nu seamana cu clasicele peisaje pe care adoram sa le fotografiem in timpul vacantelor noastre obisnuite.

Socotra face parte dintr-un grup de patru insule, izolate din punct de vedere geografic de continentul african in urma cu sase milioane de ani. Despartirea de continentul-mama a facut posibila in aceste oaze continuarea existentei unor exemplare ale faunei si florei disparute demult din alte zone ale planetei.

Ca si insulele Galapagos, Socotra este mandra posesoare a peste 700 de specii rare ale faunei si florei, in ciuda climatului arid. Chiar daca aerul este fierbinte si uscat, locuitorii necuvantatori ai insulei s-au adaptat perfect conditiilor, de unde formele ciudate ale copacilor si arbustilor obligati sa traiasca cu foarte putina apa. Speciile de copaci si plante de pe insula s-au conservat datorita perioadei lungi de izolare geologica, unele varietati avand o vechime de 20 de milioane de ani.

Situata in Oceanul Indian la o distanta de 250 de kilometri de Somalia si la 340 de kilometri de Yemen, insula este marginita de plaje intinse, din spatele carora rasar platourile de calcar care adapostesc pesteri de toate marimile, pe o distanta de 7 kilometri.

Structura Richat, Mauritania

Forma spectaculoasa a reliefului de aici poate fi admirata in toata splendoarea ei, insa numai de la distanta. De la mare distanta. Cu un diametru de 48 de kilometri, forma concentrica a structurii Richat poate fi observata cu usurinta din spatiu.

Chiar daca este parte componenta a desertului saharian, nasterea acestei formatiuni este inca invaluita in mister. Teoria initiala sustinea ca formatiunea este o rezultanta a impactului cu un meteorit urias, insa geologii moderni sunt de parere ca este mai degraba vorba despre o eroziune.

Vaile seci din Antarctica

Despre vaile seci ale Antarcticii, cu aspect preponderent arid, s-a spus ca sunt similare cu cele de pe Marte. Numele a fost inspirat de climatul prea putin prietenos din aceasta zona, cu foarte putina umiditate, care se remarca in mod special prin lipsa straturilor de gheata si a caderilor de zapada.

Cu o suprafata de 4.800 de kilometri patrati, vaile formeaza cea mai intinsa zona lipsita de gheata a Antarcticii. Regiunea, situata intre Victoria Land si McMurdo Sound, include multe puncte de interes geologic, printre care lacul Vida si Onyx, cel mai lung rau al continentului. Insa dincolo de peisajele sale stranii, cu aspect extraterestru, acest desert intins este departe de a fi prietenos. Conditiile climatice caracteristice ating deseori extremele. Peisajele care se desfasoara in fata cercetatorilor (ei sunt singurii care se avanta, de dragul stiintei, in aceste locuri neprimitoare) par desprinse de pe alta planeta.

Ocazional, la suprafata solului se formeaza mici lacuri care ingheata la suprafata, in ciuda faptului ca sunt alcatuite din apa foarte sarata. Organismele care traiesc in acest mediu neprietenos cu viata, asa cum o intelegem noi, sunt cele care au atras asupra lor atentia lumii stiintifice, deoarece organisme extremofile asemanatoare se pot dezvolta si pe alte planete.

Izvoarele fierbinti din Beppu, Japonia

Izvorul fierbinte Blood Pond face parte din asa-numitele “iaduri” din Beppu, Japonia, unul dintre cele noua lacuri fierbinti, potrivite mai degraba pentru admirat, decat pentru imbaiat. “Baia de sange” este in fapt, un bazin de apa foarte fierbinte (temperaturile ajung pana la 78 de grade Celsius).

Culoarea rosie care aminteste de aceea a sangelui are o explicatie foarte simpla: este o urmare a cantitatii mari de fier prezente in apa. Dintre toate cele noua lacuri fierbinti, cel denumit Blood Pond este de departe preferatul turistilor, datorita compozitiei stralucite a peisajului. Prin urmare, cei care apasa pe declansator nu trebuie sa faca mai nimic pentru a obtine o fotografie reusita.

Rio Tinto, Spania

Minele de la Rio Tinto creaza un peisaj suprarealist, asemanator cu ceea ce am numi un peisaj lunar. Cresterea industriei mineritului si implicit, a zonelor exploatate, a dus la modificarea geografiei peisajului, dar si a structurii urbane, deoarece asezarile umane din zona au fost stramutate mai departe de zonele de exploatare.

Botezata dupa raul care o traverseaza, zona este renumita pentru culoarea rosiatica care domina peisajul, particularitate dobandita in urma practicii mineritului. Apa raului este preponderent rosie, ca urmare a unei concentratii foarte mari de metale grele, care fac ca aciditatea apei sa se situeze undeva intre 1,7 si 2,5.

Lacul Patat, Canada

Sub soarele fierbinte al verii, apa din lacul Kliluk (Lacul Patat) se evapora, iar mineralele se cristalizeaza, formand cercuri de marimi neregulate. Aceste ochiuri reflecta continutul ridicat de minerale al apei, zugravindu-l in culori de albastru si verde. Lacul contine una dintre cele mai mari concentratii de minerale: sulfat de magneziu, calciul sau sulfatul de sodiu, a caror prezenta este completata de argint si titaniu.

Bastinasii indieni atribuie lacului proprietati curative, credinta reflectata in multe dintre legendele locale. Una dintre ele mentioneaza cum dupa o batalie sangeroasa cele doua triburi aflate in conflict au facut un pact care le permitea sa isi trateze bolnavii si ranitii in apele aceluiasi lac.

Pesterile de gheata Eisriesenwelt, Austria

Chiar daca vorbim din nou despre pesteri, nu inseamna ca toate arata la fel. Mai ales daca sunt pesteri de gheata. Senzatiile pe care ti le ofera interiorul unei grote inghetate nu au nimic in comun cu ceea ce numim pesteri “normale”. Suprafetele albe, cu forme stranii, a caror stralucire se schimba in functie de lumina, nu par a fi ceva obisnuit pe Terra. Sentimentul ca te afli pe o alta planeta te va bantui de la primul pas in aceste pesteri de gheata pana la iesirea la lumina zilei.

Aflate in muntii Tennengebirge din apropiererea Salzburgului, formatiunile din gheata se intind pe mai mult de 40 de kilometri, primind titlul de “cele mai intinse pesteri de gheata din lume”. Desi suprafata pare promitatoare pentru speologii si geologii amatori, doar o mica parte a acestui labirint inghetat este deschisa vizitelor publice. Insa nimeni nu pleaca nemultumit de aici, deoarece suprafata este indeajuns de mare pentru a satisface atat nevoile celor dornici de aventuri subterane, cat si pe cele ale turistilor care doresc doar sa faca o vizita unuia dintre cele mai frumoase palate construite manual de catre Mama-Natura.

Salar de Uyuni, Bolivia

Peisajul pe care il compune aceasta zona stranie a Boliviei este considerat, pe buna dreptate, unul dintre cele mai spectaculoase de pe Terra. Salar de Uyuni reprezinta in sine un vast desert de sare, mai exact cel mai mare din lume. Cu o suprafata de 10.582 de kilometri patrati “sarati”, presarat cu vulcani activi si gheizere, desertul reprezinta o reteta sigura pentru obtinerea unuia dintre cele mai stranii peisaje pamantene.

In urma cu 40.000 de ani, zona facea parte din Lacul Minchin, un cunoscut lac preistoric gigantic. Secarea apei a dus la formarea a doua lacuri mai mici, Poopo si Uru Uru, si a doua deserturi intinse de sare, Salar de Coipasa si Salar de Uyuni. Despre ultimul se estimeaza ca depoziteaza 10 miliarde de tone de sare, dintre care 25 000 de tone sunt extrase anual.

Vale da Lua, Brazilia

Vale da Lua sau Valea Lunii isi primeste denumirea ca urmare a asemanarii izbitoare cu peisajele selenare. In realitate, este meritul stancilor care au fost erodate si sculptate de catre cursurile de apa, in forme ce amintesc de piscinele moderne, cu diferenta ca acestea sunt naturale si sunt plasate in interiorul padurii braziliene.

Localizate la Chapada, la 38 de kilometri de Alto Paraiso de Goias, aceste formatiuni sunt unele dintre cele mai vechi de pe planeta.

Sursa: Odee